Claudia Nechita și Lăcrămioara Perijoc, victorii în timp record la Cupa României de la Ploiești: „Au stat în ring doar 30 de secunde”

Claudia Nechita și Lăcrămioara Perijoc, victorii în timp record la Cupa României de la Ploiești: „Au stat în ring doar 30 de secunde”
  • Publicat:

Claudia Nechita și Lăcrămioara Perijoc, cele mai valoroase pugiliste din lotul național al României, au intrat în linie dreaptă în privința pregătirii Campionatelor Europene care vor avea loc în Polonia peste puțin timp.

Claudia Nechita și Lăcrămioara Perijoc, victorii în timp record la Cupa României de la Ploiești! „Au stat în ring doar 30 de secunde”

Antrenorul Adrian Lăcătuș se poate declara mulțumit și pentru faptul că Nechita și-a revenit la capacitate maximă după accidentare pe care a avut-o în urmă cu ceva timp iar acum se află într-o formă sportivă foarte bună. „A mai rămas puțin timp până la plecarea spre Jocurile Europene din Polonia. De pe data de 1 iunie până pe 7, vom avea un stagiu de pregătire în Bulgaria, la Sofia. Este ultima verificare importantă înaintea competiției continentale. Ne-am propus medalii în Polonia. Fetele sunt cât se poate de conștiente de valoarea concursurilor”, a explicat Lăcătuș pentru Prosport.

Și-au spulberat adversarele

Cele două fete pregătite de Adrian Lăcătuș, dar și celelalte componente ale lotului național au fost prezente la Cupa României, competiție organizată la Ploiești. „Fetele au urcat în ring dar au încheiat relativ repede conturile cu adversarele lor. În 30 de secunde au rezolvat treaba”, a mai precizat Adrian Lăcătuș. Principalul obiectiv al pugilistelor noastre este calificarea la Jocurile Olimpice: „Este anul cel mai greu din acest punct de vedere. Sperăm să-l traversăm cu succes și să calificăm cel puțin trei sportive”.

Dinamo și-ar putea face secție de box feminin

Expansiunea clubului Dinamo este una fantastică în ultimii ani. Se pare că în viitorul apropiat conducerea clubului din „Ștefan cel Mare” are în plan dezvoltarea secției de box, prin înființarea secției de box feminin. Iar oferta dinamoviștilor ar putea fi una cât se poate de generoasă în privința achiziționării viitoarelor sportive.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×